
Pe primul loc în ierarhia noastră stă principiul calității. Calitate pe care dorim să o oferim clienților care au încredere în MCA și care aleg să utilizeze produsele MCA.
Pentru a ne respecta clienții, și în același timp pe noi, am pus bazele unui sistem de pregătire și perfecționare a specialiștilor în domeniul închiderilor rezidențial și industriale. Periodic, la sediul MCA București sunt pregătiți specialiști în domeniul sistemelor de închidere. Cursurile de perfecționare sunt realizate atât pentru oamenii de vânzări, cât și pentru specialiștii tehnici. La finalizarea cursurilor, în urma unui test de verificare, absolvenților li se acordă diplome și certificate de recunoaștere a cunoștințelor dobândite.
Firma a luat ființă în 1997, apoi, în 1999, a început producția, în 2004 a demarat activitățile de export, iar în 2008, MCA Grup avea deja cea mai extinsă rețea de distribuție și instalare din România. În 2011 am început intensiv exportul în țările Uniunii Europene. Produsele MCA sunt apreciate în țări precum: Austria, Belgia, Franța, Italia, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia și Ungaria. În România garantăm livrarea și instalarea produselor MCA în orice punct accesibil cu mijloacele auto.