Rulourile exterioare se fixează în exteriorul ferestrelor sau balcoanelor, pentru a asigura securitate, izolare termică şi fonică, intimitate şi protecţie contra deteriorării tâmplăriei.
Termostorurile sunt similare cu jaluzelele pentru interior, dar au o lăţime a lamelei mult mai mare şi sunt mult mai rezistente datorită materialelor şi tehnologiilor folosite în procesul de producţie.
Pentru toate tipurile de clădiri
Destinate tuturor tipurilor de clădiri, de la case şi blocuri şi până la construcţii industriale, rulourile se pot monta în orice moment din viaţa unei clădiri. Dacă rulourile nu au fost aplicate odată cu tâmplăria, există rulouri care se pot pune pe tâmplăria existentă, ceea ce este foarte convenabil deoarece poţi să-ţi pui rulouri fără să fii nevoit să-ţi schimbi tâmplăria.
Odată cu tâmplăria sau pe tâmplăria existentă
Există două tipuri de termostoruri realizate din aluminiu:
cu caseta ruloului aplicată pe tâmplăria existentă, putând fi montate oricând, fără a strica finisajele interioare sau exterioare
cu caseta ruloului suprapusă pe tâmplărie. Acestea se montează împreună cu tâmplăria, la construcţia clădirii (cu recomandarea de a se face un loc separat deasupra ferestrei, unde se va instala caseta, spre a se obţine o izolare termică maxima) sau odată cu schimbarea tâmplăriei, iar caseta covorului de lamele se poate ascunde prin finisare (tencuire) atât la interior, cât şi la exterior.
Având în vedere mai ales că rulourile exterioare protejează geamurile de furtuni, viscol, ploi şi ninsori şi reduc pierderile de căldură din casă cu 10%, perioada rece a anului este momentul oportun pentru instalarea sistemelor de rulouri termice (termostoruri).