Revista Fereastra a publicat, în ediția din 21 iulie 2016, declarațiile lui Ciprian Oprea, CEO al MCA Grup, despre evoluția vânzărilor de rulouri exterioare.
„La începutul anului 2016 s-a remarcat o creștere a cererii de rulouri MCA, de tip TermoStor, pe care o punem pe seama investițiilor din programul de reabilitare termică a blocurilor de locuințe. Ne așteptăm ca nivelul cererii pentru toate sistemele de umbrire din oferta proprie să evolueze anul acesta în sensul creșterii cu 20% pe plan intern, în timp ce pe piețele din vest — Franța, Belgia și Italia — estimăm o majorare de 25%”, a declarat Ciprian Oprea.
„Noutățile cu care am decis să venim în întâmpinarea solicitărilor beneficiarilor în 2016 sunt reprezentate de modelele de tip TermoStor aplicate pe buiandrug, cu posibilitatea tencuirii casetei rulourilor la exteriorul clădirii și care se integrează perfect, din punct de vedere estetic, în arhitectura imobilului”, a precizat CEO-ul companiei.
Rulourile de tip TermoStor MCA sunt alese de beneficiari adesea în urma recomandărilor arhitecților, datorită soluțiilor multiple disponibile, atât din punctul de vedere al cromaticii, cât și al soluțiilor de instalare și integrare în fațada imobilului.
Capacitatea de producție pe segmentul rulourilor se situa la 15.000 de unități pe an, livrările atingând în 2015 pragul de aproximativ 10.000 de unități, dintre care 30% au ajuns pe piețele externe. Planurile de extindere pentru 2016 presupuneau o extindere susținută a livrărilor pe piețele externe și lansarea unor game speciale de produse care să înglobeze tehnologii de viitor, precum sistemele de automatizare accesibile din telefonul mobil, care oferă informații cu privire la starea produsului.
Citiți articolul complet pe Fereastra.ro