Rulourile exterioare pentru ferestre (termostoruri) produse de MCA Grup România au proprietăți termoizolatoare, care ajută la conservarea temperaturii interioare, reducându-se consumul de energie necesar pentru încălzire, respectiv răcire.
Venim astfel în sprijinul normelor internaționale privind reducerea consumului energetic al clădirilor, ce vor deveni obligatorii în câțiva ani.
Directiva UE privind Performanțele Energetice ale clădirilor recomandă statelor membre să implementeze noțiunea de clădire cu consum de energie aproape zero și să elaboreze un plan național de acțiune în acest sens.
Până la 31 decembrie 2020, toate clădirile nou construite trebuie să fie clădiri cu consum de energie aproape zero. După 31 decembrie 2018, toate clădirile ocupate sau în proprietatea autorităților publice vor trebui să fie clădiri cu consum de energie aproape zero.
Rulourile termostor asigură pe timp de vară reducerea temperaturii interioare cu 5 grade C, în mod natural și sănătos, fără efecte adverse, făcând în multe cazuri inutilă folosirea altor sisteme de răcire precum aparatele de aer condiționat. De asemenea, datorită termostorurilor, pe timp de iarnă consumul de energie necesar pentru încălzire se reduce cu 10%.
Ce înseamnă o clădire cu consum energetic aproape zero
· Clădire care are o performanță energetică foarte bună (aici vin în ajutor și termostorurile MCA cu proprietăți termoizolatoare)
· Energia necesară trebuie să provină din surse regenerabile, inclusiv surse de energie produse în proximitate
· Surse de energie regenerabilă:
· Energia geotermală sau energia din căldura aerului
· Energia solară: panouri solare termice, panouri solare fotovoltaice
· Energia vântului
De asemenea, susținem indirect și Protocolul de la Kyoto, un acord internațional privind mediul, negociat de 160 de țări, inclusiv România, și care impune, pentru statele industrializate, reducerea emisiilor poluante, rezultate și de la furnizorii de electricitate și gaze naturale (cei care asigură încălzirea și răcirea clădirilor). Protocolul mai e cunoscut ca fiind singurul plan legal pentru combaterea încălzirii climatice.
Configurator online de produse! Devizul se calculează instant!