Tipuri de actionari pentru termo-storuri

Tipuri de acționări pentru termo-storuri

2013-09-06

Dacă v-ați decis să vă instalați rulouri exterioare cu protecție termică (termo-storuri) aveți de luat în continuare alte câteva decizii. Una dintre acestea este legată de modul în care veți acționa rulourile.

Aveți de ales între:

Acționare cu panglică

Acest tip de acționare se recomandă când doriți să alegeți o variantă economică și dacă nu aveți acces la curent electric în zona respectivă (în cazuri rare). Panglica este ușor de folosit, nu necesită un efort mare fizic mare pentru a închide și deschide rulourile, dar este recomandată mai mult la rulouri pentru ferestre. În cazul ușilor (precum uși de verandă), vorbim deja despre o lungime mai mare a covorului de lamele, ceea ce va cere un efort puțin mai mare pentru acționarea manuală. Și asta nu ar fi o problemă, însă fiind vorba despre un rulou mult mai lung, acționarea sa va dura ceva mai mult.

Acționare cu manivelă

Acest timp de acționare este indicat de asemenea dacă nu aveți acces la curent electric în zonă. Acționarea cu manivelă este indicată și pentru rulourile lungi, aplicate pe uși, fiind chiar mai ușor de folosit decât o panglică.

Acționare cu telecomandă

Din punctul de vedere al confortului acționarea prin telecomandă este ideală. Puteți manevra rulourile de la distanță, din casă sau din curte.

Acționare electrică cu buton

Este o variantă comodă și confortabilă dacă știți că uitați adesea unde vă lăsați cheile sau telecomanda. Poate fi un buton simplu sau un buton cu display LCD.

Acționare prin internet

Acționările electrice Somfy pot fi îmbogățite cu soluția TaHomA, cu ajutorul căreia se pot acționa rulourile de la distanță prin aplicații pe calculator, iPad sau iPhone.

Calculați acum prețurile rulourilor

Configurator online de produse! Devizul se calculează instant!